||||

Efectele spirituale ale consumului de Alcool

Spirit și Alcool

Ca orice lichid pe care îl introducem în corp, și alcoolul are particularitățile lui și lasă o amprentă în mediul în care este lăsat să se desfășoare. Aceste particularități, de unii ar fi numite “spirit”, mai ales dacă luăm în calcul că fiecare lucru pe lumea asta are propria energie care se manifestă în anumiți parametri, iar în acest caz denumirea de “spirit” este una cât se poate de validă.

Apa pe care o bem, mâncarea pe care o mâncăm, toate au un anume efect în corpul nostru, atât pe plan fizic cât și spiritual (apropo de ce spuneam mai sus, cu energia), dar despre asta, detaliat, vom vorbi într-un alt articol.

Alcoolul este un lichid aparte și cu un puternic impact asupra ființei umane în întregimea ei. Fizic, psihic, emoțional, spiritual, toate planurile sunt afectate de consumul de alcool.

Notă: acest articol nu e menit să blameze sau să diabolizeze consumul de alcool. Scopul este unul singur: oferirea unei noi perspective cât se poate de obiective în ce privește consumul de alcool.

Pentru a începe să înțelegem care e treaba cu alcoolul și efectele lui spirituale, indicat ar fi să pornim de la etimologie. Asta înseamnă că mergem direct la rădăcina cuvântului, pentru a-i înțelege sensul de bază.

 

Ghoul by Manzanedo, DeviantArt
Ghoul by Manzanedo, DeviantArt

Cuvântul Alcool vine din arăbescul “Al-kuhl”, care înseamnă “Spirit care mănâncă trupul”.
Englezescul “Alcoholic Spirits” și românescul “Băuturi Spirtoase” au aceeași rădăcină. La “Spirt”, prin Transilvania, Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne spune că se mai zice și “Spiritus”.
Tot din DEX aflăm că o formă învechită a cuvântului “Spirt” este “Spirit”, mai ales dacă licoarea în cauză are foarte multe grade.

Așadar, cum o dăm, cum o-nvârtim, tot la Spirit introdus în corp ajungem.

Aceeași rădăcină arăbească, ”Al-Kuhl”, stă la baza cuvântului englezesc “Ghoul”.

Un Ghoul este un demon care se crede că ar fi mâncător de corpuri umane, fie ele cadavre furate sau copii.

Atât cuvântul “Alambic” (a alambica= sin.: a subtiliza, a chintesenția, a stiliza, a uzurpa) cât și cuvântul “Alcool” se referă la lichidul distilat care era obținut în Orientul Mijlociu, în explorările magice făcute prin Alchimie.

Scriitorul Jason Christoff (scriitor de renume, expert în sănătate și autosabotaj) spunea că:

“În alchimie, alcoolul este folosit pentru a extrage esența sufletească a unei entități. De aici și utilizarea sa în extragerea de esențe pentru uleiuri esențiale și sterilizarea instrumentelor medicale.
Prin consumul de alcool în corp, acesta extrage de fapt însăși esența sufletului, permițând corpului să fie mai susceptibil la entitățile vecine, dintre care majoritatea sunt de frecvență joasă (de ce credeți că numim anumite băuturi alcoolice „SPIRITE?”). Acesta este motivul pentru care oamenii care consumă cantități excesive de alcool deseori se simt slăbiți și își pierd cunoștința, fără a-și aminti ce s-a întâmplat. Asta se întâmplă când sufletul bun (cu care am fost trimiși aici) pleacă pentru că condițiile de viață sunt prea poluate și prea traumatizante pentru a fi tolerate. Sufletul bun părăsește corpul, rămânând conectat printr-un ”cordon”, iar o entitate întunecată ia corpul în posesie, adesea într-o furie ilogică hedonistă și egoistă. Corpurile noastre sunt mașini pentru spirite. Dacă unul pleacă, altul poate lua mașina la plimbare. În esență, atunci când cineva își pierde cunoștința după ce a băut alcool sau s-a intoxicat în multe alte moduri, corpul său devine adesea stăpânit de o altă entitate.”

Păstrând în minte cele citite mai sus, hai să vedem ce spun specialiștii de la NIAAA (National Institute on Alcohol Abuse and Alcoholism, instituție guvernamentală din Statele Unite ale Americii) că se întâmplă în creier atunci când se consumă alcool:

Alcoolul interferează cu căile de comunicare ale creierului și poate afecta modul în care arată și funcționează creierul. Alcoolul face ca zonelor creierului care controlează echilibrul, memoria, vorbirea și judecata să le fie tot mai dificil să își facă treaba, ceea ce duce la o probabilitate mai mare de răni și alte rezultate negative. Consumul excesiv de alcool pe termen lung provoacă modificări ale neuronilor, cum ar fi reducerea dimensiunii acestora. Creierul în curs de dezvoltare este deosebit de vulnerabil la efectele alcoolului. Utilizarea abuzivă a alcoolului în timpul adolescenței și la vârsta adultă timpurie poate modifica traiectoria dezvoltării creierului, ducând la schimbări de lungă durată în structura și funcția creierului. O consecință semnificativă a abuzului de alcool constă în pierderile de memorie induse de alcool. Aceste pierderi sunt lacune în memoria unei persoane pentru evenimente care au avut loc în timp ce era în stare de ebrietate. Aceste lacune se întâmplă atunci când o persoană bea suficient alcool pentru a bloca temporar transferul amintirilor de la stocarea pe termen scurt la stocarea pe termen lung – cunoscută sub numele de consolidare a memoriei – într-o zonă a creierului numită hipocamp. Continuarea consumului de alcool în ciuda semnelor clare de deficiențe semnificative poate duce la o supradoză de alcool. O supradoză de alcool apare atunci când există atât de mult alcool în sânge, încât zonele creierului care controlează funcțiile de bază de susținere a vieții, cum ar fi respirația, ritmul cardiac și controlul temperaturii, încep să se închidă. Simptomele supradozajului de alcool includ confuzie mentală, dificultăți de a rămâne conștient, vărsături, convulsii, dificultăți de respirație, frecvență cardiacă lentă, piele moale, reacții îngreunate, cum ar fi lipsa reflexului de gag (care previne sufocarea) și temperatura corpului extrem de scăzută. Supradozajul de alcool poate duce la leziuni permanente ale creierului sau la moarte.

Eeei, ca să vezi!

Am ținut să pun și partea neurologică pentru că este în strânsă legătură cu ce spuneam la începutul articolului. Toate părțile ființei umane sunt afectate, și o parte nu o exclude pe cealalta ci mai mult decât atât, sunt profund interconectate, așa cum este în acest caz partea fizică legată strâns de cea spirituală.

Chiar îmi doresc mult ca prin articolele pe care le scriem în această platformă să ajutăm la conștientizarea faptului că noi, ca ființe, suntem un Tot. Nu suntem niște mașinării care experimentează lucruri abătute asupra lor din neant.
Suntem spirite care au un corp, iar ceea ce simțim la nivel de spirit se manifestă la nivel fizic.

Acum, revenind la alcool și ținând cont de toate cele de mai sus, se explică atât de multe lucruri.


Dependența, oboseala accentuată atunci când nu se consumă alcool, schimbările fizice, lipsa inhibițiilor, furia, teribilismul, ba chiar am cunoscut personal indivizi care atunci când beau peste măsură păreau cu totul transformați. Efectiv te uitai în ochii lor și părea că persoana pe care tu o știai a părăsit “incinta”.

Are sens acum știind și de ce se întâmpla asta.

România este pe locul 5 mondial la numărul de litri de alcool consumați în cursul unui an de către persoanele peste 15 ani.

La nivel mondial, alcoolul este a treia cauză de îmbolnăvire și de deces prematur, după greutatea mică la naștere și sexul neprotejat (pentru care alcoolul este un factor de risc). Aceasta în condiițile în care numai jumătate din populația Globului bea alcool.

Acum să ne amintim de rădăcina cuvântului alcool, menționată la începutul acestui articol.
Acum are perfect sens de ce, în țările din Arabia Saudită și U.A.E. (United Arab Emirates) nu doar că nu se bea alcool, dar este chiar ilegal.
Motivul este unul simplu, de natură religioasă.

În Coran sunt câteva pasaje în care se spune că atât băutura cât și pariurile sunt păcate, menite să aducă profit unora, să îi ruineze pe alții, așa că cine vrea să prospere ar face bine să le lase pe amândouă deoparte. Un al doilea motiv pentru care oamenii sunt îndemnați să nu bea alcool este păcatul intoxicării, care există și în creștinism (sub forma ideii că este păcat să faci rău cu bună știință chiar dacă acel rău este împotriva propriei persoane), și oamenii sunt sfătuiți să nu se roage intoxicați, pentru că atunci habar nu au ce spun, și se cam alege praful de rugăciune și de sacralitatea ei.

Atunci când aceste învățături sunt transmise din generație în generație, se aplică armonios. Ce te faci, însă, când încerci să impui o pauză prelungită de la alcool unei nații care a băut alcool de când se știe?

Între anii 1920 și 1933 a avut loc Marea Prohibiție în Statele Unite.

În urma Mișcării pentru Temperanță, mișcare activă în SUA încă de prin anii 1830 formată din Uniunea Femeilor Creștine pentru Temperanță și Anti Saloon League, care a luat naștere în urma asocierii consumului de alcool cu diverse boli plus nebunia și sărăcia consumatorilor, după ce au îndemnat în nenumărate rânduri la consumul temperat ba chiar abstinență de la alcool, s-a reușit votarea Amendamentului 18 care instaura Prohibiția în întreaga țară.

O situație din care sunt multe de învățat atât la nivel micro cât și macro.

Trei mari probleme au fost aici: nu existau suficienți polițiști pentru a ține situația în frâu, cei care ar fi trebuit să aplice legea erau foarte ușor coruptibili, și mai presus de toate erau mult prea mulți adulți care își doreau să consume alcool.

La 14 ani de la votarea amendamentului, avea să se ducă totul de râpă.
Acum, 100 de ani mai târziu, un studiu făcut cu câțiva ani în urmă spunea că 1 din 8 adulți americani este alcoolic.

1 din 4 femei și 1 din 8 bărbați sunt victimele violenței domestice, din care 55% din cazuri se datorează consumului de alcool.

That went well, cum ar veni.

În ciuda faptului că prin Prohibiție s-a încercat reducerea criminalității și corupției, problemelor sociale, scăderea taxelor plătite pentru închisori și caselor de săraci, îmbunătățirea igienei și sănătății, puterea celor mulți a triumfat.

Dacă oamenii s-ar mobiliza în orice situație la fel cum au făcut-o americanii atunci când Statul a mers până la a le otrăvi poșirca produsă și vândută pe sub mână de contrabandiști, doar-doar s-or lăsa, am fi departe.

După toate acestea, o întrebare cât se poate de legitimă răsare.
De ce este alcoolul, în continuare, legal?

M-am tot gândit, ocazional, ani de zile la lucrul ăsta.

După atâtea tragedii întâmplate pe baza consumului de alcool, după atâtea vieți distruse, familii ruinate, accidente, violuri, abuzuri, crime, falimente, de ce este alcoolul încă legal?
Gândiți-vă puțin.
Să fi fost orice altă substanță în locul lui, era banată imediat.

Răspunsul cel mai convenabil este “Oamenilor le place… Face parte din cultura omenirii.”

La fel fac și psihedelicele parte din cultura multor popoare, dar nu le văd încurajate pe nicăieri, mai ales că s-a dovedit prin studii clinice beneficiul lor asupra creierului și organismului uman.

Între timp, toate merg unse, ca într-un perpetuum mobile calculat la milimetru.

Alcoolul este legal, oamenii beau mult și prost, se face profit, se induc mesaje subliminale în reclamele de promovare în care se spune că alcoolul dăunează și ucide în paralel cu îndemnul de a cumpăra, consumatorii dau de lucru medicilor și poliției, se dezvoltă boli, se cumpără medicamente, se sărăcește, se intră în depresie, în mizerie, în delăsare, în deznădejde. Omul sărac, deprimat și bolnav este obedient și docil. Înjură în barbă, stă cuminte și bea. Nimeni nu-l vrea altfel.

(Imagini: Pinterest)

Postări similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.