Interviu ZentasticArts cu Márton Tünde

Cine este creatorul ZentasticArts intervievat astăzi?

Mă numesc Tünde, alias Zâna Jucăriilor. Sunt soție și mama unei domnișoare de 11 ani. Locuiesc în Timișoara. Curioasă din fire, îmi place să aflu și să experimentez lucruri noi care să îmi aducă bucurie, dezvoltare și împlinire sufletească.

Care este domeniul tău de activitate? (Ne referim la cel cu/pentru care te-ai alăturat Zentastic Arts)

Cu ajutorul croșetei magice și a firelor colorate, creez păpuși în culorile curcubeului.

Coincide acest domeniu cu pregătirea formală pe care ai avut-o? Dacă nu, când ai simțit că ceea ce faci acum este pasiunea care face click cu sufletul tău?

Pregătirea mea profesională este cu totul alta. Am terminat o facultate în domeniul turismului, însă după absolvirea ei m-am reprofilat în domeniul frumuseții ca și cosmetician- estetician, domeniu în care am lucrat 15 ani.
Atracția pentru culori mi se trage încă de pe vremea când făceam machiaje, clientelor mele.
Pasiunea pentru croșetat a început acum 5 ani. De un an de zile am îmbinat cele două, croșeta și culorile într-un mod armonios și creativ.

Ce simți în momentul în care îți desfășori activitatea? Se întâmplă vreodată ca procesul creativ, de la idee până la finalizarea proiectului, să pară ca o meditație cap-coadă în care totul se aliniază așa cum ai anticipat? Descrie puțin procesul.

Lucrul manual, croșetatul în sine este un proces complex care îmbină multe aspecte: imaginația, răbdarea, bucuria, creația, tot ce vine din adâncul sufletului.
Păpușile mele nu seamănă una cu cealaltă. Fiecare are personalitatea ei și vibrația culorii care o reprezintă.

Cui se adresează produsele/serviciile tale? 

La început m-am adresat copiilor, în special fetițelor. Ideea era ca păpușile să le fie partenere de joacă și să le ofere terapie prin culoare.
Pe parcurs am primit tot mai multe comenzi din partea domnișoarelor și a doamnelor. Cerințele au fost diferite. Am creat păpuși pentru a reprezenta un brand, cum a fost păpușa curcubeu -Lux, pentru a fi confidenta și prietena de suflet, pentru a fi instrument terapeutic- pentru a ajuta la vindecarea copilului interior, pentru a reprezenta prietenia și iubirea dintre două persoane sau pur și simplu pentru a fi făcute cadou.

Numește un aspect al activității tale care îți place cel mai mult (ex.: partea de design, partea de planificare, să vorbești cu clienții, partea de feedback, etc)

Partea în care primesc mâna liberă din partea clientelor. Adică, mi se spune doar în linii mari ce doresc și sunt lăsată să dau frâu liber imaginației, să mă conectez la interiorul meu pentru a lăsa creația și magia să vină la suprafață.

Ce beneficiu/beneficii îți dorești să aibă clienții tăi în urma colaborării cu tine?

Îmi doresc ca păpușile mele să fie partenere de joacă pentru copii, să le aducă multă bucurie, culoare, joacă, voie bună. Să ofere terapie prin culoare (cromoterapie), și nu în ultimul rând să fie terapie pentru suflet atât pentru copii cât și pentru adulți.

Pentru că Zentastic Arts este o platformă care promovează creatorii cu o pronunțată latură spirituală, spune-ne câteva cuvinte despre modul în care îți manifești tu spiritualitatea pe parcursul unei zile și/sau în procesul creativ. Cum simți și îți manifești tu latura spirituală? Ai anumite obiceiuri în rutina de zi cu zi prin care îți manifești spiritualitatea?

Încă din tinerețe m-am simțit atrasă de spiritualitate. La începutul căutărilor mele, în anul 2007, am întreprins o călătorie spirituală în India.
Practic de mulți ani Qigong, Taichi. Am ritualul meu de meditație dimineața și seara.
Anul trecut am urmat cursul de Ho’oponopono, anul acesta am fost inițiat în Reiki. Iar, recent am descoperit tainele și magia Astrologiei.

Reușești să îmbini armonios activitatea/afacerea ta cu viața personală și de familie? A devenit ea în sine un stil de viață, sau le delimitezi? 

Sunt încă la început de drum. Încerc să integrez în rutina mea zilnică, lucru, familie și pasiunea mea pentru croșetat.

În ultimii doi ani am trecut cu toții prin încercări majore, mai ales de natură psihologică. Cum ai perceput tu acești ultimi doi ani? Ce impact au avut asupra ta și asupra afacerii tale? 

M-am dedicat mai mult familiei. Am pus bazele businessului meu, mi-am ales un logo și un nume – Zâna Jucăriilor care are legătură cu prenumele meu Tünde. Tünde provine din cuvântul tündér și înseamnă zână.

Privind înapoi, cu siguranță multe s-au schimbat în activitatea ta, mai ales în ultimii ani. Privind spre viitor, care sunt planurile tale pentru perioada următoare?

Doresc să îmbin pasiunea mea pentru croșetat, crearea păpușilor în culorile curcubeului cu noua mea pasiune astrologia – pentru care mă pregătesc intens.

Numește 3 lucruri mici care te bucură în fiecare zi.

Mă bucur de culorile și magia vieții: natură, mica grădină de flori din curte, muzică, citit, plimbare cu bicicleta, mai nou am început să scriu.

Ai vreun motto care te ghidează în viață?

Motto. Am mai multe. Vă las câteva dintre ele.
„Adevărata savoare a vieții se găsește înlăuntrul vostru” – OSHO
„Cea dintâi condiție a fericirii e liniștea sufletului”- Nicolae Iorga
„Ești un învingător de fiecare dată când nu renunți „- Diana Paraoan

Dacă ai putea transmite un mesaj sinelui tău (ție) de acum 10 ani, ce i-ai spune?

Depășește-ți limitele și urmează-ți visele!

Antreprenoriatul creativ/spiritual/ apropiat de sufletul oamenilor diferă destul de mult de antreprenoriatul clasic. Care consideri că sunt trăsăturile/caracteristicile principale pe care trebuie să le aibă un antreprenor din ramura ta de activitate?

Eu cred că fiecare are menirea, darul de a crea ceva pentru a face lumea mai bună și frumoasă. Important este să descoperim acest lucru în interiorul nostru. Să lăsăm să se manifeste creația, magia, frumusețea și iubirea din noi.

Trendul, că o fi pe bună dreptate sau nu, este ca mai toată lumea să se plângă de orice legat de trăitul și lucratul în România. Hai să schimbăm puțin perspectiva, pentru că în Zentastic Arts atragem oameni care fac lumea mai frumoasă, fiecare acolo unde se află, în loc să aștepte ca lumea să devină de la sine mai bună pentru ei. Ce anume îți place ție legat de viața și dezvoltarea unei afaceri în România? 

În România avem tradiții, meșteșuguri moștenite de la bunicii, străbunii noștri, care din păcate au început să fie uitate și să se piardă. Este momentul să aducem tradiții, lucruri și creații noi pe care să le lăsăm urmașilor noștrii.

Ce mesaj ai pentru comunitatea de oameni Boho-Witchy din România, care acum începe să se formeze? 

Împreună vom reuși!

Pe Facebook mă puteți găsi pe pagina mea personală Márton Tünde sau pe pagina de business Zâna Jucăriilor by Tünde.

 

 

 

Postări similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.